Nicoleta Lupșa, tânăra care le-a făcut viața mai ușoară oamenilor dintr-un sătuc din Africa

Nicoleta Lupșa, o tânără de 35 de ani, din Bistrița, și-a petrecut ultimii doi ani în Africa, în Uganda. Aici, a văzut cum oamenii se bucură pentru orice lucru, oricât de mărunt, și a contribuit cu tot ce a putut pentru a le oferi o viață mai bună.

M-am născut și am crescut în Bistrița, într-o familie cu părinți buni și iubitori și alături de 3 surori și un frate. Atât studiile universitare, cât și pe cele postuniversitare le-am făcut în domeniul asistenței sociale și doar în acest domeniu am muncit de la bun început: 7 ani de zile am fost angajată a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bistrița-Năsăud, după care am muncit 2 ani ca asistent social la Asociația de Ajutorare a Copiilor Benita din Bistrița, urmând ca din aprilie 2018 să mă stabilesc în Rubuguri, un orășel din sud-vestul Ugandei (pe care eu îl numesc, în continuare, sat), ca voluntar în cadrul Asociației Misiunea Speranța”, ne-a povestit tânăra.

Prima sa călătorie în Uganda a fost în anul 2017, când a mers acolo într-o vizită de 5 săptămâni.

E o poveste destul de lungă aici, însă pe scurt lucrurile sunt cam așa: timp de aproximativ 10 ani de zile înainte, în inima mea exista dorința de a merge într-o țară săracă din Africa. Aveam dorința să văd cum trăiesc acești oameni și să ajut, deși mă simțeam atât de mică pentru așa ceva. Astfel, în septembrie 2017 a apărut această ocazie și, împreună cu Alina (sora mea geamănă) și încă alte 5 persoane, am început această aventură. Am fost toți mișcați și copleșiți de condiția oamenilor și a copiilor de acolo, dar mai ales de bucuria cu care trăiesc, în ciuda tuturor lipsurilor și neajunsurilor. Pentru mine, lucrurile au început să se contureze mai clar și am simțit că trebuie să mă întorc acolo pe termen lung. Parcă tot din jur mă chema înapoi. A fost o luptă interioară puternică până am luat, în sfârșit, decizia. Nu era deloc o decizie ușoară. Astfel, pe 14 aprilie 2018, părinții, sora mea geamănă și fratele meu mă conduceau la aeroport pentru a-mi lua zborul spre Uganda, de data aceasta pe o perioadă nedeterminată. Sunt atât de recunoscătoare lui Dumnezeu pentru familia mea, pentru tot sprijinul pe care mi l-au acordat și pentru susținerea lor. Fără ei nu aș fi reușit”, a completat Nicoleta.

Aceasta a plecat în Uganda, pe termen lung, în aprilie 2018. După un an și 2 săptămâni, a revenit în țară pentru doar 7 săptămâni, iar perioada 17 iunie 2019 – 3 august 2020 a petrecut-o din nou în Uganda.

Sunt în România de 4 săptămâni și mă bucur că Dumnezeu m-a ajutat să îi găsesc bine pe toți ai mei și că ne putem bucura unii de alții. În această perioadă de 2 ani cât am stat în Uganda, am fost vizitată de sora mea Alina de 2 ori, de părinți, de câțiva prieteni și chiar de fosta mea șefă de la Asociația Benita. E așa bine când, la o asemenea depărtare de casă, primești vizita celor dragi sau câte un pachet de acasă!”, a adăugat ea.

Printre proiectele desfășurate în Rubuguri se numără activități cu copiii (lecții biblice, lecții de viață, igienă etc, dar și o masă caldă în fiecare sâmbătă – program la care participau, de fiecare dată, câteva sute de copii, uneori chiar și 600).

Apoi miercurea, direct de la școală, copiii veneau (în număr mai mic decât sâmbăta) pentru programul de igienizare (tuns și tăiat unghii) și pentru a primi ceai și gogoși. Un alt proiect este cabinetul medical din campus. E o încăpere mică, unde oamenii pot veni în fiecare luni, miercuri și vineri pentru consultații ușoare și pentru a primi medicamente gratuit. De asemenea, foarte mulți merg cu răni și arsuri grave, iar colega mea responsabilă cu acest proiect le curăță zilnic rănile și arsurile, până la vindecare. Există un program de studiu biblic cu femeile din sat, un program de alfabetizare pentru adulții care nu știu să scrie și să citească, proiect de construcție case pentru familii, proiect de ajutorare a familiilor, de vizită la spitalul din sat, o școală primară și un orfelinat. Acum e în construcție un spital al misiunii și, deși construcția nu e încă finalizată, a fost inaugurat deja cabinetul stomatologic, datorită medicilor stomatologi Mariana Grinov și Alex Rotar și a familiilor lor, care au fost o lună de zile la noi anul acesta și au oferit consultații și tratamente stomatologice. Pe parcursul celor 2 ani petrecuți în Rubuguri – Uganda, am fost implicată, pe rând sau concomitent, în aproape toate proiectele amintite. Pentru o perioadă de câteva luni, am fost responsabilă pe proiectul de vizite în familii. Asta presupune nu doar a vizita familiile, ci a le ajuta cu alimente, săpun, paturi (în foarte multe familii copiii dorm pe jos, iar noi cumpăram paturi etajate, deoarece casele sunt foarte mici și nu există spațiu pentru două paturi într-o cameră). Cam o dată pe săptămână mergeam la spitalul din localitate și duceam mâncare pentru toate persoanele internate acolo. Să nu vă imaginați că acolo pacienții primesc mâncare din spital. Acest lucru nu se întâmplă”, ne-a mai spus tânăra.

Responsabilitatea principală pe care a avut-o încă de la începutul șederii ei în Uganda a fost în cadrul școlii misiunii, și anume să mențină legătura cu sponsorii copiilor.

Suntem în al 3-lea an de funcționare, deci avem clasele I, a II-a și a III-a, fiecare a câte 36 de elevi. În total, 108. Toți elevii școlii noastre Hope Mission Primary School au câte un sponsor român. Pentru a menține legătura cu aceștia, eu vizitez, la casele lor, toți elevii școlii, culeg informații despre copil și familie, fac poze și întocmesc un certificat de sponsorizare pentru fiecare copil în parte, certificat care ajunge la sponsorul copilului respectiv. La fiecare final de trimestru, informez fiecare sponsor despre rezultatele școlare ale copilului pe care îl susține financiar. Există sponsori care, pe lângă taxa anuală, doresc să ajute mai mult copilul. În funcție de nevoi și buget, am ajutat foarte mulți elevi ai școlii cu alimente, îmbrăcăminte, paturi, rafturi pe care să își depoziteze puținele lucruri pe care le au, etc.”, a adăugat Nicoleta.

În luna martie a acestui an s-au deschis porțile orfelinatului Hope Mission Children’s Home, un alt proiect de care tânăra a fost responsabilă.

Orfelinatul are condiții foarte bune, o capacitate maximă de 90 de copii, însă momentan avem doar 5 copii. A fost nevoie de o muncă enormă pentru a întocmi actele și pentru a face ca totul să funcționeze, însă cu ajutorul lui Dumnezeu și cu aportul unor localnici capabili, am reușit”, mai spune tânăra.

De la sfârșitul lunii martie, în Uganda există foarte multe restricții, astfel că multe din proiectele desfășurate acolo sunt acum în stand-by. Nicoleta a precizat că granițele și aeroportul sunt tot închise și nu se știe când se vor relua zborurile.

Prin urmare, nu am nici o idee când mă voi întoarce. Eu am reușit să vin acasă cu un zbor de repatriere. Îmi e dor de cei de acolo, de locuitorii satului Rubuguri, care mi-au devenit atât de dragi. Îmi e dor de copilașii de la orfelinat, de copiii din sat care întruna îmi cer bomboane când mă văd, de prietenii faini pe care mi i-am făcut acolo. Îmi e dor de acea “acasă”. E fain să știu că atât aici, cât și acolo, sunt acasă și sunt înconjurată de oameni pe care îi iubesc și care mă iubesc la rândul lor. Deși viața în Uganda e foarte diferită de cea de aici, eu nu am avut nici o problemă de acomodare. Foarte rapid m-am obișnuit cu faptul că atât apa, cât și curentul electric sunt cu porția și nu când ai nevoie, că se poate trăi mult mai modest decât eram eu obișnută. M-am considerat întotdeauna, dar și alții m-au considerat o persoană economă, chiar zgârcită aș putea spune. Nu când era vorba despre cei din jur, dar despre mine. Ei bine, după prima mea experiență în Uganda, mi-am dat seama că eram o risipitoare și am încercat să renunț la multe cheltuieli inutile. Tot timpul, când era vorba de o sumă de bani pe care aș fi putut / vrut să o cheltui, îmi venea în minte gândul: câți copii ar mânca, în Uganda, din banii ăștia? Sau de ce aș avea eu nevoie de o haină nouă, când dulapul meu oricum e plin, iar copiii de acolo au doar un rând sau două de haine pe care le poartă până sunt rupte de tot? Vă spun sincer că m-am rușinat și de multele perechi de încălțăminte pe care le aveam”, a mai explicat aceasta.

Nicoleta a mai precizat că în Uganda viața e mult mai simplă pentru ea, din anumite puncte de vedere.

Nu că nu sunt atentă la felul cum mă îmbrac, însă niciodată nu mă întreb că oare cum se uită cineva la mine dacă mă îmbrac într-un anumit fel sau să mă stresez că cineva ar râde de mine. Cu așa ceva nu m-am confruntat acolo niciodată. Aici, da. Și, de când am venit acasă, mă confrunt cu dificultatea de a-mi alege hainele înainte de a ieși din casă. Sincer, îmi e mult mai ușor când o am pe Alina să mă ajute! Dar oricum, nici nu mă mai interesează prea mult cine și cum și-ar da cu părerea de felul în care mă îmbrac, atâta timp cât hainele pe care le port sunt decente și curate. Experiența din Uganda m-a învățat să prețuiesc mult mai mult lucrurile mărunte pe care le avem aici și despre care nu conștientizăm că nu sunt ceva normal sau ceva ce ni se cuvine: apă rece, apă caldă și curent electric la orice oră, drumuri asfaltate, faptul că pot ieși în oraș fără să mă întorc acasă plină de praf din cap până în picioare și să nu pot face duș din cauză că nu este apă, varietatea de produse din magazine și supermarketuri și alte multe lucruri care acum nu îmi vin în minte. În final, aș vrea să spun că toți banii cu care am ajutat în Uganda pe parcursul celor doi ani au provenit din donații ale multor oameni. Au fost bani dăruiți cu dragoste de oameni simpli, de oameni modești, de oameni săraci și oameni mai înstăriți. Pic cu pic, s-au adunat mulți și, datorită acestui lucru, eu am putut face ceva frumos și util în Uganda. Nu am nici un merit, deoarece fără ajutorul lui Dumnezeu și fără banii proveniți de la atâția oameni cu suflet mare, nu aș fi putut face nimic. SOLI DEO GLORIA!”, a mai adăugat ea.

Un comentariu la „Nicoleta Lupșa, tânăra care le-a făcut viața mai ușoară oamenilor dintr-un sătuc din Africa

  • septembrie 7, 2020 la 12:50 pm
    Permalink

    Felicitari pentru devotamentul fata de copii si pentru toate realizarile de pana acum. Ma bucura mult ca avem o astfel de absolventa.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *