Denisa Beian, tânăra care ne sfătuiește cum să ne îmbrăcăm toamna aceasta

Denisa Beian, o tânără mămică din Bistrița, și-a deschis, anul acesta, un magazin de îmbrăcămite și accesorii. Ea ne va explica, în rândurile de mai jos, ce se poartă toamna aceasta.

Mă numesc Denisa Elena Beian și am absolvit Facultatea de Litere la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Nu m-aș fi văzut, până nu demult, îndreptându-mă spre acest domeniu de activitate, chiar dacă shopping-ul de haine a fost mereu o plăcere pentru mine, ca pentru oricare femeie, de altfel. Având-o pe Raisa, fetița noastră de 2 anișori, și fiind mămica full-time, am decis, împreună cu soțul meu, Mihai, care deține o altă afacere în domeniul auto, că e timpul să dezvoltăm una și pentru partea feminină a casei. Având foarte multe cunoștințe și prietene și văzând cum majoritatea merg în alte orașe pentru a-și cumpăra haine sau își găsesc doar online, ne-am gândit că un magazin nou, cu haine cu un design diferit, ar prinde perfect pentru bistrițencele noastre”, ne-a povestit Denisa.

Astfel, cei doi soți au început să caute furnizori de haine și, după multe click-uri și drumuri, i-au găsit. Așa a prins contur ideea lor, magazinul intitulat RAYELLE.

Magazinul este deschis din luna aprilie a acestui an și se bucură de un real succes, creativitatea și implicarea noastră spunându-și cuvântul. Dorim să vă mulțumim, pe această cale, că ne treceți pragul în număr atât de mare. Mizăm pe designul deosebit al hainelor, pe calitatea materialelor și pe prețurile accesibile, lucruri confirmate și de clientele noastre, care revin mereu la cumpărături”, a completat tânăra.

Acum, în magazin este disponibilă colecția de toamnă, care poate fi văzută și pe pagina de Facebook.

Noi, femeile, încercăm să ținem pasul cu trendurile în fiecare an, iar un sfat este mereu util. Din dulapul vostru, în funcție de preferințe, toamna aceasta nu pot să lipsească piesele din piele, ținutele rafinate și feminine cu pliseuri, costumele de damă, rochițele din tulle, mânecile bufante, piesele din denim sau trening, cardiganele sau chiar piesele vestimentare în culori animal print. Pe toate acestea le găsiți în magazinul nostru. Noi le îndemnăm pe clientele noastre să poarte ceea ce le caracterizează, ceea ce li se potrivește, și, mai ales, să se simtă bine și încrezătoare în ținuta aleasă. Avem multe idei noi, inovative, în ceea ce privește acest magazin. Urmează să le punem în practică, în viitorul apropiat”, a adăugat aceasta.

Dacă doriți un sfat sau pur și simplu să vă cumpărați ceva drăguț, nu ezitați să apelați la Denisa. Magazinul este situat pe strada General Grigore Bălan nr. 40.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *