Diana Budușan, maestra săpunurilor handmade

Diana Budușan, mămica a două fetițe, reușește să realizeze, în puținul timp liber pe care îl are, diverse sortimente de săpunuri handmade. Dacă unii clienți le folosesc ca și mărturii pentru botez, alții le cumpără pentru a le oferi în dar celor dragi.

Mă numesc Diana Budușan și am 36 de ani. Am terminat Administrarea Afacerilor la Universitatea de Vest Vasile Goldiș. De prin 2004 până în 2015 am călătorit și trăit în alte țări, până când m-am întors acasă, cu bebe numărul 1, în 2015. De atunci și până azi, job-ul meu aproape full time e de mamă a două fetițe”, ne-a povestit tânăra.

Cam de șase ani, ea a descoperit că îi place să lucreze cu mâinile, iar inspirația îi vine de la copii și bebeluși.

Pe lângă săpun, am început să fac și agrafe cu fundițe, bavețici (aici mă ajută mama), trusouri de botez, lumânări de botez…Săpunul îl realizez deocamdată prin tehnica melt and pour, dar pe viitor aș vrea să îl încerc și pe cel presat la rece. Folosesc bază de săpun cu lapte de capră, ca și coloranți argilele și chiar condimentele (boia de ardei, cafea), pentru miros uleiuri de parfum diverse sau uleiuri esențiale, miere, ovăz”, a completat Diana.

Aceasta spune că își vinde produsele pe internet sau cunoscuților care o contactează în privat, pe Facebook, dar poate livra și în țară, cu poșta sau prin curierat.

Merg foarte bine ca și mărturii pentru botez, dar am făcut și pentru 8 Martie sau cutii cadou. Pentru nunți, la noi încă lumea nu e așa deschisă, la botez văd că merg mai bine. Singură fac tot, am acaparat un colț din casă. Printre treburile casnice, mai fur timp și pentru hobby-ul meu. Zboară timpul când lucrez la ele, pierd noțiunea timpului”, a mai spus Diana.

Dacă unele comenzi îi iau, ca și timp de lucru, câteva ore, la altele muncește și o săptămână.

În general îmi place partea artistică, să fac ceva frumos eu, cu mâinile mele, fie că pictez sau realizez o cutie cadou. Mi-aș dori să îmi deschid un punct de lucru cu magazin, pe viitor”, a conchis aceasta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *