Corina Mărginean, sufletul petrecerilor pentru copii

Corina Mărginean este o altă tânără mămică din Bistrița care a reușit să transforme un hobby într-o mică afacere de succes. Alături de alte tinere, ea dă startul la distracție la petrecerile pentru copii și nu numai.

Cine este Corina Mărginean?

Corina Mărginean este numele meu, am 33 de ani, în primul rând sunt mamă a doi copii minunați (Maria 5 ani și Alex 2 ani) și soție de militar. Provin dintr-o familie numeroasă, am 5 frați, eu fiind mezina, și de la ei am învățat cât de frumoasă e viața. Am terminat Contabilitate și informatică de gestiune UVVG, filiala Bistrița, și am un masterat în Marketing și managementul firmei. Lucrez de 11 ani în același loc, în domeniul bancar, sunt casieră și tot acolo am rămas pentru că îmi place foarte mult relaționarea directă cu clienții, front office.

Cum ți-a venit ideea acestei mici afaceri?

Am gândit această mică afacere când soțul meu era într-o misiune in Afganistan, eu rămânând singură cu doi copii mici acasă…Era destul de greu, trebuia să fac ceva să ies din rutină. Și am avut ocazia să descopăr această pasiune pentru copii și evenimente ce îi implică. Am participat ca nașă la un botez, la prima mea finuță, și am vrut din tot sufletul să îi organizez ceva deosebit. Am vrut să angajez Ursitoare de botez cu textul meu, căci mie îmi face mare plăcere să scriu, mai ales poezii (*pasiune dobândită încă din liceu, când le compuneam colegelor diverse poezii pentru iubiți). Dar nu a fost posibil, Ursitoarele aveau un text standard. Atunci mi-a venit ideea, încurajată fiind de sora mea cea mai mare, care este și una dintre ursitoarele din programul meu. Am închiriat rochițe de zâne și am pregătit un frumos moment în doar o săptămână: coregrafie, muzică, text, plus oameni găsiți așa din scurt, cu care am și rămas până în ziua de azi.

Totul a început în urmă cu doi ani, la botezul finuței. Ne-a plăcut foarte mult ce a ieșit, am fost aplaudați cu urale, ni s-a spus că suntem deosebite și iată-ne! Încet, încet, ne-am făcut recuzita noastră, garderobă, jocuri, picturi…Nu a fost ușor, dar am avut o imensă voință și pasiune. Am învățat să pictez pe față singurică, cu tutoriale de pe Youtube și apoi am învățat și fetele. Avem în total 10 costume: Mascote Mickey și Minnie, Elsa și Ana, Batman, Spiderman, Ironman, Clown, Moș Crăciun și doamna Crăciun.

La ce fel de evenimente sunteți invitate?

Mergem la diverse evenimente, de la petreceri private până la aniversări, botezuri, târguri și chiar și la nunți. Am participat la toate târgurile caritabile din această toamnă de pe pietonal, pentru că suntem mame și, dacă nu noi mamele, atunci cine ar putea înțelege mai bine durerea unei mame pentru puiul ei cu o boală rară?

Cine sunt colegele tale? Ce oferiți în program?

”Mămici de poveste” este grupul nostru, suntem trei mame, Luciana, Bianca și eu, iar mai nou am cooptat în familie și o domnișoară învățătoare, care încă nu e mamă, dar în viitor cu siguranță va deveni pentru că iubește copiii la fel de mult ca și noi. Noi așa am început și așa am rămas: facem asta din pasiune, nu avem prețuri exorbitante, vrem ca fiecare copilaș să își poată invita eroul preferat la aniversarea lui. Facem asta doar în weekend și în limita timpului disponibil, toate avem serviciu și nu trăim din asta. Este un job la care mergem cu mare drag, o oază de evadare din cotidian, de fericire și mulțumire interioară atunci când vezi bucuria celor mici din jurul tău. Programul nostru este împărțit în 4 părți: Ursitoare de botez*7 magic (3 zâne bune, 1 vrăjitoare și 3 îngerași mici cu replici), partea a 2-a coregrafie pe muzică de copii în diverse costumații, partea de jocuri cu recuzită (jocuri de interior/exterior, jocuri educative, medalii și premii) și partea de pictură pe față și baloane modelabile. La programul de Ursitoare, textul este personalizat pentru fiecare îngeraș în parte, programul te trece prin toate stările, de la emoții, vise, speranțe, până la râsete cu lacrimi la apariția vrăjitoarei, căci ea are un moment hazliu, apoi se încheie cu apariția îngerașilor 5-7 ani (3 la număr). Pentru programul de dans am învățat câte o coregrafie pentru fiecare melodie, însă mereu aducem ceva nou, ne conformăm cu ce apare nou pe piață. La partea de jocuri e distracție maximă, mai ales că avem întotdeauna și premii la mijloc. Pictura e partea mea preferată, știu că acolo mi-am depășit limitele, mai ales că până acum eu nu am cochetat deloc cu desenul.

Ce faci în timpul liber? Ce ți-ai propus pentru viitor?

Timp liber nu prea îmi mai rămâne, în timpul săptămânii sunt la serviciu, iar în weekend, atunci când nu avem solicitări, ne vizităm familiile. Acolo e cel mai frumos, în sânul familiei. Toți cunoscuții mei îmi spun, atunci când mă văd în acțiune, că sunt făcută pentru asta, să fiu în mijlocul copiilor, acolo mă transform din nou într-un copil, sunt eu însămi. Visul meu ar fi să am un loc al meu, acolo unde să îmi pun în aplicare toate ideile mele de distracție pentru copilași. Dar sunt destul de realistă și știu că e greu, mai ales acum, cu vremurile prin care trecem. Dar sper, și nu voi renunța la visul meu, atât cât voi fi sănătoasă. Și dacă ar fi să mulțumesc cuiva pentru treaba asta, ce-mi aduce o bucurie pe suflet imensă, le-as mulțumi fetelor care îmi sunt aproape de la început, Luciana și Bianca (s-au implicat cu tot cu familie fiecare, de la șofer, om la muzică și la un tătic care are grijă de ai noștri copii când sunt acasă sau îngerași în scenă), Dianei, din programul Ursitoarelor, și bineînțeles soțului meu care mă susține necondiționat!

Un comentariu la „Corina Mărginean, sufletul petrecerilor pentru copii

  • octombrie 15, 2020 la 11:22 pm
    Permalink

    Felicitări! Cele mai tari „Mamici de poveste”!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *