Oana Violeta Nap-Colniță, tânăra care dă viață pereților din camerele copiilor

Oana Violeta Nap-Colniță, o tânără mămică, în vârstă de 31 de ani, tehnician în activități economice, are un dar special. Ea pictează personaje din desene animate pe pereții camerelor pentru copii, făcându-i fericiți pe micuți.

Numele meu este Oana Violeta Nap-Colniță, am 31 de ani, sunt la bază tehnician în activități economice, dându-mi și licența în același domeniu, specializarea Marketing. Şi sunt mămică full time, cu ‘’acte în regulă’’ a două minuni, respectiv un băiat în vârstă de 7 ani și jumătate și o fetiță, în vârstă de 3 ani și jumătate. Cred că desenez de când mă știu, nerealizând cât de bine, până când profesorul de desen din liceu a stârnit în mine această dorință de a o dezvolta, dându-mi un imbold, spunând, citez: ‘’Tu ai ceva aparte, simt asta! Găsește încrederea de care ai nevoie, încrederea în tine că poți mai mult, și punând mai multă culoare vie pe foaie, vei vedea că va fi de bine’’. A trecut ceva timp de la aceste spuse, iar când încrederea-n mine a fost la nivelul așteptat, iată că, într-o seară, m-am decis să încerc să văd ce iese, după un model al personajului Donald Duck. Și țin minte că am rămas uimită cât de apropiată era asemănarea dintre personajul desenat și modelul ales, nemaidesenând nicicând după model. Ăsta pot zice că a fost startul, care m-a impulsionat să încerc din ce în ce mai multe modele, să văd ce pot să fac”, ne-a spus Oana.

Aceasta este atrasă în special de desenele pentru copii, care îi plac încă din copilărie. Spre deosebire de alți copii, când le viziona, ea se întreba: ”Oare cum sunt făcute?’’, ”Tare mi-aș dori să pot face și eu așa’’.

Și iată că, după zeci de ani, am ajuns chiar să pictez în camere de copii, să colorez pereții, punându-mi amprenta unică pe fiecare desen în parte, lăsând o bucățică din mine acolo… Chiar ziceau anumiți amici: ‘’Desenele tale sunt diferite de ale celorlați”, replicându-le că spun asta doar prin prisma faptului că-mi sunt prieteni, însă imediat au infirmat, răspunzând că : ‘’ Desenele tale sunt vesele, le zâmbesc ochii copiilor, sunt speciale, iar asta rar întâlnești’’. Atunci când nu desenez, petrec timp de calitate alături de soț și copii, ador să fac activități cu ei, să creăm în fel și chip orice, care, la final, ajunge să fie numit ‘’lucru manual la mare artă’’. Nu am studii în domeniul desenului, la mine e pur talent nativ. Doresc enorm să mă dezvolt, să învăț și tehnica, sunt ferm convinsă că m-ar ajuta să mă perfecționez, și în special să reduc orele de muncă la un perete, poate la jumătate. Sper ca pe viitor să fac din asta o slujbă, pentru că cred cu tărie că pentru fiecare om în parte e extrem de important să facă munca cu plăcere, mergând cu drag, astfel nefiind o corvoadă”, a completat tânăra.

Oana spune că este la început în ceea ce privește desenul pe pereți, dar își dorește mult să se dezvolte în acest sens.

E așa de trist când vezi oameni talentați, și cunosc câțiva, indiferent de domeniu, care sunt nevoiți să se plafoneze, mergând la fel și fel de job-uri doar de nevoie, nefiind poate încurajați să-și dezvolte latura artistică, ori din alte motive. Eu trag tare să nu fie acesta cazul meu, sunt conștientă că orice început de drum e greu, dar mai știu că atunci când dorința e arzătoare și vie, și-i mai și întreții flacăra, nu are cum să se stingă. Și atunci când dorința de autodepășire, dorința de a prospera se prind în buchetul dorinței și al talentului, sunt ferm convinsă că nu are cum să nu iasă din asta ceva bun. Acord atenție la detalii și încerc să însuflețesc fiecare desen, pictură, fie ea mică sau mare… Cea mai dragă lucrare e, bineînțeles, balerina pictată recent în camera fiicei mele”, a mai explicat aceasta.

Oana este pasionată de psihologie, scriere, tot ce ține de amenajări, dar și de muzică.

Îmi place atât să o ascult, cât și să o cant, muzica fiind ca și pasiune aproape la fel de sus precum este desenul. De când am devenit mămică, desenul și-a schimbat locul în „ierarhia importanței”, nemaiavând, firesc, așa mult timp ca înainte, însă a fost și rămâne prezent, fiind nu doar un simplu hobby, ci mai mult decât atât, un mod de a trăi, nefiind doar o relaxare, ci o terapie. Acum, când copilașii merg la grădiniță, respectiv la școală, a venit timpul meu să mă dezvolt pe plan profesional, să înfloresc, cum îmi place deseori să spun, testându-mi totodată limitele, despre care cred că niciun om nu știe care-i sunt cu adevărat, până nu vine un moment în viață în care să fie puși în fața faptului împlinit de a le scoate la iveală, și atunci unii râmân uimiți neștiind ce puteri dobândesc…Niciodată nu știi ce și cât poți, până nu încerci… Simt că pot mai mult și sunt ferm convinsă că ce-i al meu e bine pus deoparte, iar ce e să se întâmple se va întâmpla, conștientă fiind că fără muncă și dorință de dezvoltare, stagnezi. Pentru mine, e abia începutul…. și abia aștept să văd, să simt și să trăiesc plăcuta și lunga călătorie în multicolora lume a desenului, să bucur cât mai mulți copii cu ale mele lucrări, înveselindu-mă la rându-mi, simțind că fac ceva cu folos, alături de familie”, a mai spus ea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *