Brigitte Jianu, prima femeie subofițer operativ principal în cadrul ISU Bistrița

Brigitte Jianu, o tânără de 33 de ani, din Bistrița, a reușit să își vadă visul îndeplinit. Aceasta este prima femeie subofițer operativ principal în cadrul ISU Bistrița, performanță pentru care a făcut sacrificii și a muncit mult.

Mă numesc Brigitte Jianu, am 33 de ani, sunt căsătorită și am un băiat de 6 ani. Am terminat Facultatea de Drept din cadrul Universității Ecologice din București și Posticeala Sanitar Bistrița – asistent medical generalist. Sunt angajată a ISU Bistrița din data de 1 octombrie 2020, pe postul de subofițer operativ principal, grad militar-sergent major”, ne-a explicat tânăra.

Ea a locuit în Germania, din 2011 până la sfârșitul anului 2017, după care a hotărât să se întoarcă acasă.

După întoarcerea din Germania, m-am înscris la cursurile de voluntariat ale Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud și la cursurile ISU Bistrița – Voluntar din pasiune. În anul 2019 am finalizat cursurile de Paramedic, oferite de ISU Bistrița, asta însemnând că o luna de zile am fost plecată de acasă, de lângă familie, la Oradea, unde aveam zilnic 8 ore de teorie și practică, la ISU Bihor. Momentan încadrez autospeciala SMURD. Asta presupune acordarea primului-ajutor medical calificat, în toate situațiile care pot să apară: incendii, accidente de toate tipurile, diferite situații medicale care pot să apară în cazul victimelor. Cazuri impresionante apar în fiecare zi în care suntem la datorie. Pentru mine, cele mai “grele” sunt cele ale tinerilor bolanvi în faze terminale, în cazul cărora constați că nu prea ai cum să îi ajuți, decât cu o vorbă bună și cu un zâmbet”, a completat Brigitte.

Ea spune că, în momentul în care a luat decizia să pornească pe acest drum, a avut parte de susținere totală din partea soțului și a întregii familii.

”Cu acest prilej vreau să le mulțumesc din suflet pentru sprijinul oferit. Timpul liber îmi place să-l petrec cu familia, cu prietenii ori să plecăm în natură, cu rulota noastră. Momentan sunt împlinită sufletește și pe plan profesional, ținând cont că am reușit performanța de a deține prima funcție de subofițer operativ principal în cadrul ISU Bistrița, femeie fiind. Îmi place să trăiesc clipa, mai puțin să fac planuri de viitor. Viitorul este astăzi!”, a conchis Brigitte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *