Roberta Lăcătuș, tânăra care conduce o echipă de consultante în frumusețe

Roberta Lăcătuș, o tânără mămică de 34 de ani, a renunțat la propriul salon de înfrumusețare și acum lucrează în Network Marketing. Mai exact, ea conduce o echipă de fete care lucrează ca și consultante în frumusețe.

Numele meu este Roberta Lăcătuș, am 34 de ani, sunt căsătorită și am un băiețel și o fetiță. Am terminat un master în domeniul afacerilor și lucrez în domeniul de Network Marketing, sunt antreprenor. Acest model de business l-am întâlnit în perioada de creștere a copilului. Înainte am avut un salon de înfrumusețare, însă am fost nevoită să îl închid ca să mă pot ocupa de copii și am continuat să mă implic în această afacere deoarece am văzut că este un business de viitor. În acești 4 ani am construit o organizație destul de mare, astfel încât am reușit să transform în bine multe vieți. Sunt tare satisfăcută de felul în care femeile reușesc să se dezvolte independent, pe plan profesional, ne-a precizat tânăra.

Roberta spune că se câștigă în funcție de implicarea fiecărei persoane, dar când se ajunge la un anumit nivel în afacere, se obține un venit pasiv.

Munca fetelor este de a promova produsele, ele sunt consultante de beauty, adică ajută persoanele interesate să găsească cea mai potrivită soluție pentru îngrijirea lor. Și da, persoanele care doresc să dezvolte o afacere trebuie să aducă, la rândul lor, alte persoane pe care sa le îndrume corect. Mereu avem sprijin și lucrăm ca o echipă unită. Planurile mele de viitor sunt în mâna lui Dumnezeu. Am încredere că El mă va ajuta să aduc o schimbare în viața fiecărei persoane care dorește să obțină un venit suplimentar sau o afacere proprie”, a completat aceasta.

În timpul liber, Robertei îi place să creeze aranjamente florale, un hobby care o relaxează, dar și să se bucure de compania copiilor ei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *